Despre


Misiunea Transcena:
Asociaţia TRANSCENA caută, pune în valoare şi dezvoltă toate căile şi mijloacele prin care arta şi educaţia prin artă contribuie la procesul de evolutie individuală în  contextul dezvoltării sociale.  Asociația Transcena militează pentru respectarea drepturilor persoanelor defavorizate.
Activitatea organizaţiei se desfăşoară în patru domenii: Educaţie și formare, Monitorizare și advocacy, Parteneriat social și Teatru social și este structurată în programe și proiecte derulate prin muncă voluntară și prin finanțări accesate conform legii și procedurilor finanțatorilor.
Obiectivele  Asociației sunt ca, prin intermediul educației prin artă și al acțiunii civice:
–    Să faciliteze accesul tinerilor în situații de risc la resurse și la educație
–    Să monitorizeze implementarea legii ce protejează victimele violenței de gen și ale violenței
–    Să informeze și conștientizeze victimele cu privire la drepturile lor și la resursele pe care pot să le acceseze
–    Să promoveze educația pentru prevenirea și combaterea violenței în toate formele acesteia
–    Să furnizeze formare profesioniștilor interesați de propria dezvoltare profesională